miercuri, 4 octombrie 2017

Pastă și gem de măceșe


     Salutare dragii mei! Observ că după fiecare vacanță îmi este tot mai greu să revin online, mare parte din
cauza lipsei de timp, și mai apoi cred că e pe cale să mă părăsească puținul entuziasm de a scrie pe care îl mai aveam.
   Totuși azi, în puținele clipe din așa-zisul timp liber am reușit să redactez  reteta ultimei năzbâtii culinare experimentate de mine. Am facut de la zero gemul de măceșe, adică de la cules până la produsul finit din borcan. E bine să vă înarmați cu răbdare și totodată să aveți scule. Nu vă apucați de treabă dacă nu aveți ce vă trebuie fiindcă o să pățiți ca mine (o să vedeți mai jos despre ce e vorba). Gemul e bun, dar eu zic ca e prima și ultima oară când îl fac, deși dacă aș gasi pastă gata făcută nu aș zice pas! :) 

    Am urmat rețeta Oanei Igrețiu de la Savori Urbane, careia îi mulțumesc! Rețeta originală o gasiți AICI.

 

Pasta de măceșe:

  • 3450 g  măceșe
  • apă plată 


Cum procedezi:

Pasta de măceșe:

1. Speli măceșele în 3-4 ape, pâna când obsevi că nu mai au impurități. Le scurgi bine apoi treci la pasul următor.
2. Înarmată cu răbdare, tai cu un cuțit vârful de culoare neagră a fiecărei măceșe și dai deoparte eventualele fructe stricate (moi) si codițele (daca există). 
3. Pune fructele într-un vas, apoi le acoperi cu apă (cât să treacă cu două degete peste nivelul lor). La fiert apa o să scadă, însă nu trebuie să o completezi.
4. Pui cratița pe foc, iar din momentul în care începe să fiarbă o mai lași pe foc 45 de minute. Înțepi fructele cu o scobitoare dacă acesasta intră ușor in fruct atunci sunt fierte, sau iei câteva fructe și  le zdrobești cu o lingură, iar dacă devin păstoase se poate trece la pasul urmator. Oprești focul și lași la răcorit căteva minute (eu nu am cronometrat, insă le-am lăsat între 15-30 de minute).
5. Pasezi fructele cu ajutorul unui blender, vei obține o compoziție lipicioasă pe care o vei da prin sită, sau prin separator, iar teoretic la pasta obținută adaugi apă (eu am adaugat 1,5 litri) și pui la fiert. 
      Eu recunosc, am întâmpinat probleme la acest pas. Fiindcă am încercat să dau fructele prin separatorul de semințe al robotului și nu a mers absolut deloc, s-a înfundat... am încercat să le dau prin sită, însă nici așa nu a mers. Am adaugat în fructele pasate 1 litru și jumătate de apă plată, am pasat din nou și tot nu a mers prin separator, așa că le-am dat printr-o sită cu ajutorul unei linguri (le-am dat de două ori prin sită)..... Am obținut în final 3 kg pastă diluată (deși a mai ramas pe semințe destulă). Acum trecem la pasul următor, adică obținerea gemului. 


Gemul de măceșe:

  • 3 kg pastă măceșe
  • 1 kg zahăr 
  • zeama de la o lămâie
 

1. Speli borcanele și capacele și le sterilizezi în cuptor timp de 10 minute la 110 grade Celsius (personal le  în cuptorul rece și se înfierbăntă treptat, apoi opresc temperatura  și le las acolo până în momentul utilizării).
2. Pune pasta împreună cu zahărul și zeamadelămâie într-un vas neaderent, pune vasul pe foc mediu amestecând continuu. Lași pe foc mediu 40 de minute + încă  10 minute la foc mic amestecând continuu. Oprești focul apoi pui gemul în borcane.
3. Toarnă gemul fierbinte în borcanele sterilizate (pui fiecare borcan pe ceva metalic ca să preia din șocul termic, eu folosesc un castron de inox în care pun borcanul, e mai comod așa). Pui capacele, înfiletezi și întorci borcanele cu fundul în sus, le acoperi cu un prosop și le lași așa până când se răcesc apoi le trensferi în camară și le utilizezi la nevoie. :)






















2 comentarii:

Salutare! Iti multumesc pentru vizita! Comentariile sunt bine-venite. Daca te-au inspirat preparatele de pe acest blog te invit sa-mi trimiti o fotografie intr-un mesaj pe pagina de facebook a blogului (Biochimist la cratita) ori intr-un e-mail la biochimistlacratita.gmail.com.